bogdan rodeanu
Toate știrile

𝗔𝗻𝘂𝗹 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁𝗮 𝗻𝘂 𝗺𝗮𝗶 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗭𝗶𝘂𝗮 𝗨𝗻𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗲.

𝟵 𝗠𝗮𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟮. 𝗔𝗻𝘂𝗹 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁𝗮 𝗻𝘂 𝗺𝗮𝗶 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗭𝗶𝘂𝗮 𝗨𝗻𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝗘𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗲.
Anul acesta, trăim și ne vom aminti cu amărăciune, pentru tot restul vieții, că aceasta este Ziua Solidarității Europene.
Spun cu amărăciune pentru că am crezut că după Al Doilea Război Mondial vom învăța cu toții lecțiile care ne trebuie pentru viitor.
Pentru a trăi împreună.
Pentru a ne putea dezvolta.
Pentru a putea lucra, vorbi și strânge mâna, unii cu ceilalți.
Ne-am înșelat. Nu am învățat cu toții.
Unii au fost de acord să folosească lecțiile trecutului pentru a crea și consolida o uniune a principiilor lumii civilizate.
Alții au ales să desăvârșească, cu ferocitate, abominațiile umanității pornite de Hitler și Stalin.
Azi, de 9 mai, suntem împreună.
ÎMPOTRIVA RĂULUI.
Împotriva lui Putin.
Și vom rămâne împreună, apărând democrația, independența și libertatea.
Vom rămâne împreună, în Europa și alături de Ucraina, uniți împotriva crimelor zilnice comise de Federația Rusă.