Activitate în circumscripție, Toate știrile

Bogdan Rodeanu, deputat USR: “Primăria Galați își discriminează cetățenii. Tu ai obligația să îți plătești impozitele, PSD are voie să te păcălească.”

Împreună cu colegii din USR Galați am verificat și alte blocuri din Țiglina, trecute în lista publicată de Primărie, cu surle și trâmbițe, pentru proiectul de 1 milion de euro. Ne-am dat seama că proiectul votat în unanimitate de consilierii locali are și alte probleme, la fel de grave.

Bunăoară, blocurile I5, I6 și I7: nu au gaze. Acolo nu sunt centrale. N-ai ce să verifici din stradă. Nici listele de plată nu conțin informații despre numărul de branșati ( așa sunt administratorii asociațiilor din Galați: afișează fiecare cum îl taie capul și primăria nu are nicio problemă. Mă întreb câți administratori de bloc sunt membri PSD, că altfel nu se explică bunăvoința primăriei față de ce se întâmplă în asociațiile de proprietari).

Am observat următoarea discriminare pe care administrația PSD, cu votul consilierilor locali păcăliți, o face cu acte în regulă: un cetățean care are datorie la întreținere de 15.000 de lei și locuiește într-un bloc aflat pe lista votată de consilierii locali va primi căldură. Dar unui cetățean care are aceeași datorie la întreținere însă locuiește în blocul de vis-a-vis, care nu e trecut pe lista primăriei, nu i se va aproba dosarul pentru ajutorul de 3.000 de lei, pentru că are datorii.

În blocul I5 sunt 11 locatari care au datorii la întreținere de peste 3.000 de lei. Sunt cu 17.000 de lei, 15.000 de lei, 27.000 de lei sau 25.000 de lei.

E un locatar care are datorie la întreținere de 41.000 de lei!

În blocul I6 e un alt locatar care are datorie la întreținere de 35.000 de lei!

La fel și la blocul I7: 11 locatari au datorii la întreținere de peste 3.000 de lei. 15.000 de lei, 18.000 de lei …

Nu e singura discriminare făcută de primăria pesedizată a Galațiului: o altă obligație a celor care solicită ajutorul de 3.000 de lei este să aibă taxele și impozitele locale plătite la zi. Știți cozile infernale la care stăteau bătrânii anul trecut la fiscalitate. Pentru adeverință, că Primăria nu putea să-și verifice propriile evidențe. Pentru cei care locuiesc în asociațiile “de pe listă”, asta nu mai e o condiție obligatorie. Pentru ceilalți, da. Și situația din aceste asociații nici nu poate fi verificată pentru că, ghici ce, tot prin votul consilierilor, listele cu datornicii cu mai puțin de 1.000 de lei la bugetul local au fost secretizate. Da, e o hotărâre a Consiliului Local, adoptată în unanimitate, în luna martie.

Alt bloc de garsoniere din Țiglina 1, I2, cel de lângă tribunal. Primăria spune că în total sunt 204 garsoniere din care 155 sunt branșate. Am numărat 40 de centrale termice. Să fie doar alți 9 care sunt debranșați și se încălzesc cu aer condiționat, panouri radiante sau aeroterme? Nu prea credem, pentru că la I1 raportul era de 1 la 1. 16 debranșați, 8 cu centrale pe gaz, 8 fără.

Alt cartier gălățean: Mazepa.

La blocul Salcia 1, Primăria pesedistă spune că sunt 30 de garsoniere debranșate ( din 120 ). Or noi am numarat 31 de centrale. Câți alți locatari se încălzesc cu panouri radiante sau aeroterme?

La fel, la blocul G4. Primăria spune ca sunt branșate 110 din 118 apartamente. Sunt 18 centrale pe gaze. Chiar nu e nimeni în bloc cu panouri radiante?

După amiază vom prezenta și explicația pentru care administrația PSD s-a încâlcit în propriile minciuni.