bogdan rodeanu
Toate știrile

Nu renunțăm la eliminarea privilegiilor

Nu renunțăm la eliminarea privilegiilor pentru politicieni. Am depus astăzi un nou proiect de lege pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

✂️💸 Proiectul cere desființarea pentru viitor a pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților și stabilește că, de la data intrării în vigoare a legii, nu se mai plătesc cele aflate deja în plată.

🚩 Decizia de ieri a CCR se bazează pe un neadevăr: că legea din 2021 ar fi fost adoptată într-o singură zi. De fapt, a existat o diferență de 8 zile între depunere și adoptare. USR a redepus astăzi proiectul tocmai pentru a permite mai mult timp pentru dezbateri.

🤔 Să vedem ce motive vor mai inventa unii judecători ai CCR, eventual foști parlamentari afectați personal de eliminarea acestor pensii speciale, pentru a declara legea neconstituțională.

❗ „Suntem dispuși sa redepunem acest proiect de lege și altele referitoare la celelalte categorii de pensii speciale până se vor epuiza toate pretextele din lume”, spune deputatul USR Cristian Seidler.

Invităm PSD, PNL și orice alt partid care pretinde că dorește echitate între pensionarii români să susțină proiectul. Credeți că o vor face?