Activitate parlamentară, Toate știrile

Bogdan Rodeanu, deputat USR Galați: „Oare PSD votează PENTRU Tratatul cu Brazilia?”

„Săptămâna aceasta avem, printre multe alte proiecte propuse pentru dezbatere şi aprobare în Camera Deputaţilor, ratificarea Tratatului între România şi Republica Federativă a Braziliei privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală.

Voi vota “pentru” ratificare. Iată de ce:

Printre altele, Tratatul prevede explicit procedura de, citez, localizare sau identificare a persoanelor sau a bunurilor, audierea prin videoconferinţă, percheziţii, sechestre şi remiteri, asistenţă şi procedură de confiscare, restituirea bunurilor şi, mai ales, restituirea fondurilor publice deturnate.

E un pas important chiar dacă Tratatul este încheiat între România şi Brazilia şi nu între judeţul Teleorman şi Brazilia”, declară deputatul USR Galați.