Activitate parlamentară, Toate știrile

Deputat USR Bogdan Rodeanu: „Continuăm presiunea pentru transparență în administrația publică locală.”

Săptămâna trecută am transmis către toate primariile din județul Galați o solicitare prin care  ceream să ne pună la dispoziție rapoartele de activitate ale primarilor, viceprimarilor și consilierilor locali. Toți primarii, toți viceprimarii și toți consilierii locali.

A trecut mai bine de un an de la alegerile locale și consider că acest demers contribuie la îndreptarea autorităților locale pe drumul transparenței.

În plus, dorim să vedem dacă există aleși în comune care sunt mai vrednici decât aleșii județeni, pentru că președintele, vicepreședinții și peste 20 de membri ai Consiliului județean Galați încă nu și-au publicat rapoartele de activitate pentru ultimul an.

Până acum, solicitarea noastra a avut drept efect … o altă solicitare.

Dl. Ștefan Drugan, primar al comunei Cudalbi, a solicitat ieri, printr-un email primit la ora 14.00, raportul de activitate la Camera Deputatilor. Am apreciat și l-am transmis cu mare drag, imediat ce am primit mesajul.

Este mult mai ușor să transmiți cui îți cere un raport de activitate atunci când ai și activitate și ai făcut și raportul.

Raport activitate deputat USR Bogdan Rodeanu

Raport activitate senator USR George Dircă

Rămâne însă curiozitatea: dl primar PSD Ștefan Drugan a solicitat sau nu și rapoartele de activitate ale parlamentarilor PSD? Dacă a făcut-o, felicitari. Dacă nu, înseamnă că nu a avut ce să solicite.

De la dl. primar PSD al comunei Cudalbi încă nu am primit nimic. Are timp, conform legii.

Până atunci, ca să îi fim de ajutor, îl informăm pe dl. primar PSD al comunei Cudalbi că de când e dumnealui primar, comuna Cudalbi a pierdut 3,57% din populație, scăzând de la 7.866 locuitori la 1 ianuarie 2012 până la 7.585 locuitori la 1 ianuarie 2017.

În 2012, în comuna Cudalbi erau 329 de copii cu vârsta între 0 și 4 ani ( 4,18% din total populație cu domiciliul în comună ) iar la începutul anului 2017, numărul acestora a scăzut la 297 ( 3,91% din populația comunei )

Pe grupa de vârsta 5 – 9 ani, numărul a scăzut de la 371 în 2012 la 336 la începutul acestui an.

A scăzut și numărul vârstnicilor. De când e dl Drugan primar, numărul cudălbenilor de peste 60 de ani a scăzut de la 1.854 persoane în 2012 la 1.808 persoane la începutul acestui an. Ponderea seniorilor în totalul populației comunei rămâne constantă: 23% din total.

Numărul celor care și-au stabilit reședința în comuna Cudalbi a crescut de la 4 persoane în 2012 la 26 de persoane în anul 2016. În total, din 2012 în 2016, în comuna Cudalbi și-au stabilit reședința 53 de persoane.

Însă numărul cudălbenilor care și-au stabilit reședința în alte localități este mai mult decât dublu. În administrația PSD-Drugan, au fost 15 persoane în 2012, 21 de persoane în 2013, 33 de persoane în 2014, 31 de persoane în 2015 și 19 persoane în 2016 care au renunțat să mai locuiască în Cudalbi. Total = 119 cudălbeni nu mai sunt cudalbeni.

Administrația Drugan e pe minus și la capitolul stabiliri cu domiciliul. Între 2012 – 2016, 276 de persoane și-au stabilit domiciliul în Cudalbi, dar alte 300 de persoane au renunțat la domiciliul din Cudalbi și au plecat în alte localități.

13 cudalbeni au emigrat definitiv.

Unde am identificat, cu greu, un plus al administratiei PSD la Cudalbi, este la capitolul lungime rețea apă potabilă. Aceasta a crescut de la 22,6 kilometri în anul 2012 la 75 de kilometri în anul 2015.

Consumul de apă potabilă însă nu a crescut proporțional. În 2012, cudălbenii au consumat 137.000 mc ( adică 1,45 mc/ persoană/ lună ) iar în 2015 au fost 2,32 mc/ lună/ persoană ( un total de 212.000 mc apă potabilă ).

Cel mai trist este însă faptul că în timpul mandatului dlui primar PSD Ștefan Drugan, în Cudalbi, șomajul a luat-o în sus.

Astfel, în luna iunie 2012 erau 175 de șomeri ( 82 bărbați și 93 femei ), în luna iunie 2013 erau 201 șomeri ( 117 bărbați și 84 femei ), în luna iunie 2014 erau 206 șomeri ( 121 bărbați și 85 femei ), în luna iunie 2015 erau 264 șomeri ( 153 bărbați și 111 femei ), în luna iunie 2016 erau 270 șomeri ( 171 bărbați și 99 femei ) iar în luna iunie 2017, în Cudalbi, erau 284 șomeri ( 171 bărbați și 113 femei ).

Creșterea șomajului este de +62%, între iunie 2012 și iunie 2017!

Mai ales că în comuna Cudalbi, numărul salariaților din timpul mandatului dlui primar PSD aproape nu s-a mișcat. În anul 2012 erau 186 salariați, la fel în anul 2013, 187 de salariați în anul 2014 și 191 salariați în anul 2015. Așteptăm cele mai recente cifre INSSE ( de unde provin datele prezentate în acest material ) și sperăm ca numărul actual al salariaților din comună să fie mai mare.

Nu de altceva, dar ar însemna că doar cei 20 de funcționari publici ai primăriei reprezintă 10% din totalul angajaților din comună. Și asta poate nu e deloc în regulă.

Rămânem la dispoziția oricărui alt primar, PSD sau nu, din circumscripție, care dorește evaluarea propriei performanțe administrative, în cifre relevante petru comunitate.