Activitate în circumscripție, Activitate parlamentară, Toate știrile

Legea Zonelor Metropolitane 2.0 a fost promulgată prin decret prezidenţial!

Avem, în sfârșit, o lege creată la Galați, dedicată românilor care locuiesc înafara marilor centre urbane care au deja Zone Metropolitane funcționale.

De 30 de ani, județul Galați așteaptă instrumente legislative care să accelereze dezvoltarea. Cele corecte și moderne, nu banii dați din pix, cu întârziere sau doar pe hârtie, de la un guvern de prea multe ori fie ostil fie indiferent la problemele Galaţiului și ale Tecuciului.

Prea mult timp, partidele care au condus județul nostru au impus autorităților locale să fie prea ocupate ca să găsească motive pentru care să nu înfiinţeze zona metropolitană Galați – Brăila, astfel încât să nu aibă timp și resurse că să facă Zona Metropolitană Galați.

Legea Zonelor Metropolitane 2.0 este șansa ca județul Galați să aibă două zone metropolitane: cea a Galaţiului și cea a Tecuciului.

Am gândit Legea Zonelor Metropolitane 2.0 ca pe un sprijin prin care municipiile mai mici, precum Tecuciul, să se poată asocia cu comunele din jur și, astfel, să acceseze fonduri europene din exercițiul financiar european care va începe din anul 2021.

Pentru că fondurile europene sunt singura șansă de dezvoltare!

Mai ales cele dedicate asocierilor de localități care vor să dezvolte rețele comune de infrastructură, începând de la infrastructura energetica și de gaze și terminând cu transportul în comun.

Orice proiect de dezvoltare inițiat de asocieri de localități, așa cum ar trebui să fie Zona Metropolitană Tecuci sau Zona Metropolitană Galați poate – și trebuie să fie! – finanțat cu fonduri europene.

Acesta este motivul pentru care am documentat, inițiat și susținut Legea Zonelor Metropolitane 2.0.

În sfârșit, Legea a fost promulgată prin decret prezidenţial!

De-acum, este rolul primăriilor și consiliilor locale să se asocieze și să pregătească proiecte. Asta înseamnă că primarii și consilierii locali trebuie să facă administrație după reguli europene . Banii europeni nu sunt dați din pix, după culoarea politică sau după interesele obscure.

Vă cer, așadar, vouă, gălățenilor și tecucenilor, locuitorilor din Smârdan, Şendreni, Vânători sau Matca, Corod, Cosmești și oricare altă comună din zona Galaţiului și a Tecuciului să aveți încredere: zonele Metropolitane Galați și Tecuci vor fi create și vor fi funcționale.

După alegerile locale de peste 7 luni, primarii și consilierii locali și județeni ai USR, intrați pentru prima dată de la înființarea USR în administrația locală gălăţeană, împreună cu parlamentarii USR, vor face tot ce este omenește și legal – și Lege avem! posibil pentru ca, înființând Zonele Metropolitane Galați și Tecuci, județul nostru să iasă mai rapid din stagnarea administrativă și economică la care l-au obligat cei care l-au condus până acum.

Bogdan Rodeanu
Deputat USR Galaţi
www.bogdanrodeanu.ro