bogdan rodeanu
Toate știrile

𝗠𝗼𝗹𝗱𝗼𝘃𝗮 𝗮𝗿𝗲 𝗰𝗮𝗻𝗱𝗶𝗱𝗮𝘁 𝗹𝗮 𝗣𝗿𝗶𝗺𝗮̆𝗿𝗶𝗮 𝗖𝗵𝗶𝘀̦𝗶𝗻𝗮̆𝘂𝗹𝘂𝗶

𝗠𝗼𝗹𝗱𝗼𝘃𝗮 𝗮𝗿𝗲 𝗰𝗮𝗻𝗱𝗶𝗱𝗮𝘁 𝗹𝗮 𝗣𝗿𝗶𝗺𝗮̆𝗿𝗶𝗮 𝗖𝗵𝗶𝘀̦𝗶𝗻𝗮̆𝘂𝗹𝘂𝗶.
Carp Lilian este cel care a fost nominalizat de PAS pentru a reprezenta Republica Moldova în cursa electorală pentru capitala țării.
El este omul care va fi candidatul întregii Moldove și nu doar al cetățenilor din Chișinău.
O spun în acest fel pentru că în spatele bătăliilor din Ucraina, de ieri, s-a oficializat un alt conflict.
De data aceasta, unul politic. Odată cu lansarea acestei candidaturi.
Pe de o parte, regăsim un deputat PAS în Parlamentul Moldovei, un unionist și proeuropean de excepție, un om al valorilor lumii civilizate și al respectării libertății cetățeanului, iar pe cealaltă parte, găsim o “conservă rusească”, un primar pro rus în funcție, un aliat al susținătorilor Federației Ruse.
Da, va fi o bătălie politică ce se va derula în această toamnă, cu agresiuni hibride, poate nemaîntâlnite, din partea rușilor și a prietenilor lor.
Oamenii lui Putin vor consuma resurse enorme în această campanie pentru că ei știu că pierd în Ucraina, iar acolo unde nu le poate ajunge tancul, își trimit politicianul, politrucul și servieta cu bani.
Lupta se va da pentru Primăria următoarei capitale europene. Pentru Chișinău. În această toamnă.
Ca români, suntem alături de Moldova, alături de Președintele Maia Sandu, de partidele proeuropene și îl vom susține pe Lilian Carp. Pentru că mai presus de toate, Moldova, ca și Ucraina, a devenit un simbol al eliberării de sub tiranie, osândă și măcel.
Iar Lilian Carp este omul, modoveanul, românul, europeanul de la care am învățat ce înseamnă “Două state și o singură țară”, el este politicianul din prima linie a unei confruntări electorale istorice între Bine și Rău, asa cum le vedem astăzi.
Bogdan Rodeanu
Deputat USR Galați